Portrete, călătorii, fotografii, visare

                 ALICIA “Pentru ce ne pregătim, mami?” a întrebat fetița, cu ochii mari, mirați, văzând decorațiunile, mâncarea pe foc, lumânările arzând pe masă și ouăle proaspăt vopsite. ”Pentru Noaptea de Înviere.” i-a răspuns mama ei. ”Oooo, ce minunat! În noaptea asta îl vedem pe bunicu’!” ”Cum așa, de ce spui asta?” ”Păi... nu bunicu’ învie? Nu pentru el ne pregătim?” ”Nu scumpa mea, e învierea lui Isus, e Paștele.” Pe chipul micuței se putea citi dezamăgire, mirare, confuzie. ”Și atunci, când îi vine rândul bunicului meu să învie?” Toți și-ar fi dorit ca el să fie din nou printre ei - viu, glumeț, iubitor. Alicia doar exprimase ceea ce ei toți, adulții nu ar fi avut curaj să facă, ceea ce simțeau de fapt cu toții dar nu știau cum să exprime. Copilul ăsta le dădea lecții de iubire și de înțelepciune în fiecare zi. Toți au amuțit la cuvintele ei, le-au dat lacrimile și s-a așternut tăcerea. „Mami, de ce plângi?” ...

  SARA ”Dansezi?” – a întrebat el ”Da.” – a răspuns ea. ”Știi pașii?” ”Nu, dar improvizez. Improvizația e viața mea.” – a spus ea râzând zgmotos. ”Toată viața mea a fost o improvizație reușită, ce mai contează un dans în plus? Să-i dăm drumul. Curaj și nebunie am și de împrumut.” Așa te poartă viața mereu. În pași de dans - mai lent, mai ritmat, mai de veselie, mai de tristețe sau de jale, diverse muzici, diverse ritmuri. Nu trebuie să știi pașii, îi prinzi pe parcurs, te prinzi pe parcurs cum merge. Uneori zbori, plutești, uneori te arunci pe jos și te tângui, alte ori scuturi toate poverile și eliberezi tot ce nu îți mai este de folos. Poate că ești aritmic, poate ești și afon, dar oare nu ai observat că o mână nevăzută îi conduce și pe cei fără ritm în viață? Îi ia pe sus, precum un maestru păpușar și le arată pașii, ritmul. Nu suntem lăsați de izbeliște nici măcar cei mai puțin înzestrați. De fapt asta e modul prin care mâna nevăzută ne arată că putem orice. Ia un om ...

  INA Era o seară de primăvară caldă, frumoasă, cu pomi înfloriți, cu miros de portocali de-a lungul străzii. Era o zi de sărbătoare, Duminica de Paște. Începuseră durerile și contracțiile, tot mai dese. Știa că era timpul. Copilul ei avea să se nască într-o zi de sărbătoare. O binecuvântare. A avut odată un vis despre asta. Cineva îi spunea în vis: ”Vei naște un copil divin, luminos, într-o zi mare. În jur vor fi flori de portocal și soare.” Când a ajuns la spital era deja seară. Două asistente sătule de lucru, dornice să plece acasă dimineața când li se termina tura, nu prea mai aveau chef de pacienți. Le-a cam stricat planurile.   Au tratat-o destul de dur. Una dintre ele a început să o mitralieze cu întrebări la care nici nu apuca să răspundă, apoi a urcat-o pe masă să o consulte. De fapt consultul a fost un gest brutal. Pur și simplu și-a introdus adânc degetul în ea. Nici nu și-a dat seama dacă a durut sau nu, pentru că oricum avea contracții dureroase, dar când s-a ...

  Olivia Când știi că faci bine ceea ce faci și că ești pe drumul bun? Atunci când nu îți pasă de ce spun cei din jur, când nu te interesează meschinăriile lumii, când te concentrezi exclusiv pe binele pe care îl faci, pe tot ce e în interesul binelui pe care îl faci, când îți vine să râzi de superficialitatea minților înguste care cred că tot binele din lume are în spate interese ascunse, interese materiale, sexuale sau de altă natură obscură, dar cu toate acestea tu mergi mai departe cu binele tău și îi lași   în superficialitatea lor. Știi că faci bine când poți să mergi înainte fără să te mai lași manipulat sau influențat de așa zise forțe exterioare, care numai forțe nu sunt. Sunt doar niște slăbiciuni care vor să te facă slab și pe tine. Ea nu a fost mereu așa. Se descuraja la orice adiere de vorbe, renunța la jumătatea drumului când cei din jur veneau cu sfaturi ”prețioase”, renunța la ea și la credințele ei, plângea, era slabă, nu reușea să se concentreze și să con...

                 LUNA Cablurile de curent au rolul lor foarte important. Noaptea, Luna se hintuță pe ele. Apoi, când se crapă de ziuă și Luna se întrece cu joaca, ele îi arată Lunii drumul înapoi, către stele, pe norii pufoși, să doarmă puțin până la o nouă noapte de joacă. Ea era fascinată de Lună. Ar fi stat toată noaptea să o privească și să îi spună toate dorințele ei ascunse. Credea că Luna i le va îndeplini. Nu, nu greșea, numai că dorințele pe care ea le purta în inima ei nu erau pentru ea. Erau pentru alții. Pentru toți ceilalți din jurul ei, numai pentru ea nu!   I-a lipsit afecțiunea chiar și din partea celor mai apropiați oameni. Poate ăsta era motivul pentru care era atât de afectuoasă cu toți cei din jur și împărțea iubirea peste tot. Se spune că întotdeauna dai din ce ai, dar ea nu avea iubire și afecțiune, ea dădea din ce nu avea și își dorea să aibă. Nu toate regulile sunt universal valabile. Așa își umplea ea golu...

                         DESPRE ANA        Alerga prin pădure în fiecare dimineață. Alerga după soare, să prindă  răsăritul.  Acolo, pe culme, unde se termina ultimul rând de copaci rămași nevătămați, se vedea soarele răsărind   superb. Roz, portocaliu, galben, o mare de soare. Părea că o cheamă să se scalde în el, atât de frumos era. Iar ea își imagina că are aripi și zboară în imensitatea aceea de culori strălucitoare. Era așa o liniște, așa o libertate! În dimineața aceea s-a trezit cu o frază în urechi. Parcă i-a șoptit cineva asta: “când îți măsori relaxarea și plăcerea în clipe și minute, iar stresul și oboseala în zile și săptămâni, atunci e momentul să îți reconfigurezi traseul.”               Parcă cineva îi spusese în vis asta, parcă văzuse și chipul omului care rostise cuvintele, era un om cu barbă albă, parc...