Sara - din Portrete Vesele și Triste

 

SARA

”Dansezi?” – a întrebat el

”Da.” – a răspuns ea.

”Știi pașii?”

”Nu, dar improvizez. Improvizația e viața mea.” – a spus ea râzând zgmotos. ”Toată viața mea a fost o improvizație reușită, ce mai contează un dans în plus? Să-i dăm drumul. Curaj și nebunie am și de împrumut.”



Așa te poartă viața mereu. În pași de dans - mai lent, mai ritmat, mai de veselie, mai de tristețe sau de jale, diverse muzici, diverse ritmuri. Nu trebuie să știi pașii, îi prinzi pe parcurs, te prinzi pe parcurs cum merge. Uneori zbori, plutești, uneori te arunci pe jos și te tângui, alte ori scuturi toate poverile și eliberezi tot ce nu îți mai este de folos. Poate că ești aritmic, poate ești și afon, dar oare nu ai observat că o mână nevăzută îi conduce și pe cei fără ritm în viață? Îi ia pe sus, precum un maestru păpușar și le arată pașii, ritmul. Nu suntem lăsați de izbeliște nici măcar cei mai puțin înzestrați. De fapt asta e modul prin care mâna nevăzută ne arată că putem orice. Ia un om oarecare, un om obișnuit, unul care spune despre el că nu poate, că nu știe, unul despre care cei din jur spun că nu e înzestrat, dar mâna magică îi pune sforile nevăzute și începe să îl poarte, să îl miște, să îl facă să danseze dansuri nemaivăzute, astfel încât toți ceilalți din jurul lui să prindă curaj, să știe că și ei pot. Așa vine încrederea. Așa a început orice lucru despre care exclami ulterior: ”Oooo, dar nu credeam că pot face așa ceva, dar nu credeam că voi face asta vreodată!”

”Dansezi?”

”Da, tot timpul. În fiecare clipă.”

”Ce fel de dans?”

”Orice. În funcție de dispoziție. Dacă e soare merge un jive, în cazul ideal în care  sunt lângă mare merge perfect o salsa, dacă plouă poate fi vals, dacă sunt furioasă flamenco, dacă sunt tristă un tango argentinian, dacă mi-a ieșit bine un plan, atunci merge un rock and roll.”

”Știi toate stilurile?”

”Absolut! Am tot exersat până la vârsta asta și exersez în continuare. Învăț din mers. Nu mă opresc niciodată. Când se oprește ritmul, se oprește și inima. Dar azi am chef de kizomba. Să ne cunoaștem mai bine. Apoi să trecem prin câteva dansuri și ritmuri cubaneze. Acestea îmi plac cel mai mult. Simt că pe muzica asta se mișcă singur corpul. Mă simt liberă și neîngrădită. Iubită și frumoasă. Așa mă simt. Așa vreau să mă simt mereu.”

Tu ce dansezi  prin viață?

 

 Autor: Ioana Racolța



Comments

Post a Comment

Popular posts from this blog

Maloni - Din Portrete vesele și triste

Image
  MALONI Locul acela strâmt cu jucării, măști, statuete și cranii aduse din Africa era un fel de colibă întunecată în care bătrânul o trimitea de multe ori să șteargă praful și să adune pânzele de paianjen. Ea își imagina de fiecare dată când intra acolo că acele cranii proveneau de la oamenii pe care bătrânul îi omorâse cât timp a trăit în Africa. Sclavii lui care nu i-au ascultat ordinele, cu siguranță. Asta era în mintea ei. A fost asupritor și nemilos în tinerețe, de fapt la fel cum era acum, pentru că nu îmbătrânise deloc frumos.   Dimpotrivă, se mai și împăuna cu cruzimile lui.  Dar  jucăriile? Probabil erau ale copiilor lui de când erau mici. Era acolo și mult fildeș. Era sigură că omorâse animale. Chiar a povestit odată ce arme mari și moderne avea el în acele vremuri.   Bătrânul avea o privire rece în care nu puteai   citi   nici măcar o urmă de bunătate și de compasiune pentru cei din jur.   Ea își imagina sclavii asudați, munciți și f...
Read more

Uliana - din Portrete vesele și triste

Image
  Umbla vorba prin sat despre ucrainianul care a vrut să moară pentru că descoperise relația amoroasă dintre soția lui și bătrânul lor stăpân portughez. Batrânul avea ceva probleme de comportament, probabil din cauza degradării inevitabile care vine odată cu bătrânețea sau pentru că el încă se credea stăpân de sclavi în Africa. Acolo își trăise toată tinerețea, înconjurat de femei care munceau pentru ei la bucătărie, care le crescuseră copiii, sclavi negri care le lucrau pământul și le făceau toate poftele și ifosele. Ajuns înapoi în Portugalia după niște întâmplări care păreau scene la indigo din filmul Hotel Ruanda, bătrânul și-a păstrat obiceiul de a avea sclavi și acea dorință ca toată lumea să fie la dispoziția lui. Ucrainianca nu a mai putut lucra acolo dupa ce soțul ei a murit în accidentul de motocicletă. Se vorbea prin sat că omul era sub influența alcoolului, băuse înainte ore întregi la birtul satului și avusese viteză cam mare. Satul era mic, era noapte, nu era drum...
Read more

Angela - din Portrete vesele și triste

Image
                         Angela O triste ț e imensă o cuprindea de fiecare dată când trecea pe lângă casele cu ferestre bătute în cuie, sigilate cu placaje, semn că nu mai locuia nimeni acolo. Totul era pustiu, iar ei îi venea să plângă de fiecare dată când vedea pustietatea din jurul ei. De ce pleacă oamenii? De ce își părăsesc și își lasă în paragină casele? În curțile lor continuă să crească plantele perene. Liliacul are flori superbe și parfumate, magnolia înflorește spectaculos, socul râspandește un miros mirific, iarba deja e crescută până la ferestre, dar în interior e miros de pustiu, de tristețe, de putregai. E miros de întuneric și de părăsire. Casele plâng sub povara prafului și uitării așternute peste ele. Cândva în acele case era viață, chiot de copii, muzică, înjurături, blesteme, amoruri pasionale, râs sau plâns, bucurie sau tristețe, dar era viață, era vorbă, era vers, era cânt....
Read more