Maloni - Din Portrete vesele și triste

 

Claudiu

 

L-a cunoscut într-o vreme în care prietenii - așa-ziși prieteni – unii alături de el de peste 10-20-30 de ani, îl tratau ca pe o vacă de muls, ca pe un tonomat de băuturi alcoolice, ca pe o marionetă care le satisfăcea toate plăcerile. El stătea în capul mesei și asista la spectacol, dar ei erau de fapt stăpânii casei lui. Își turnau în pahare, aduceau oameni de pe stradă la masa lui, se serveau cu bani de pe noptiera lui sau direct de pe card și mergeau la cumpărături (băutură în principal, evident, că asta era temelia). Apoi dansau în jurul lui cu gesturi obscene, “doamnele” îi puneau țâțele pe cap sau pe ochi, chiuiau, gemeau, grohăiau, urinau și vomau la colțul casei.

Cam asta era atmosfera când a intrat ea prima dată acolo. În
mod normal, cum îi era firea și obiceiul, ar fi trebuit să fugă în prima secundă de acolo, dar de data asta nu a făcut-o. O dusese o prietenă care nu o pregătise prea mult despre locul în care vor merge. I-a zis doar că merg la o petrecere, că oamenii de acolo sunt puțin cam deplasați, cam slobozi la gură, beau mult și sunt niște artiști ratați. Cântă la acordeon, cam falsează, unii suflă în flaut sau în saxofon dar tot așa, cam zgâriat și cam fals, împroașcă în pereți cu sunete, dar de altfel sunt oameni buni. Cam atât a fost prezentarea. În fine, nu a fost nimic atât de șocant sau de ieșit din comun și nici măcar nu erau niște ratați, chiar cântau bine și armonios, singurul lucru care a șocat-o a fost felul cum se purtau toți cu stăpânul casei și cum vorbeau cu el in prezența lui, de parcă ar fi fost inexistent. Acele petreceri care începeau zilnic la 7 seara și se terminau către zori erau parcă stăpânite de un demon care descătușa în oameni tot ce era mai tenebros. Îi venea să aprindă câte un palo santo la fiecare minut  și să spună câte o rugăciune. Se ascultau câte două-trei melodii în același timp, se spărgeau farfurii, se dansa lasciv, se urla, se fluiera, se înjura. Unii strigau să schimbe piesa, alții să dea mai tare sau mai încet volumul, unii săreau la bătaie, femeile se dezbrăcau de haine și inhibiții, câinele lătra, doar ea se uita ca la un film și încerca să înțeleagă ce se întâmplă și ce căuta ea acolo. Și el se uita la film, la filmul batjocoririi casei lui.

Era foarte curioasă de reacțiile lui, de aceea îl privea foarte atentă. El zâmbea, își turna în pahar și uneori mai râdea sau aplauda spectacolul de măscărici din jurul lui. Ca un rege care și-a chemat la palat un alai de curteni pe care îi va răsplăti dacă îl fac să râdă. În caz contrar, le va tăia capetele. Regele trebuie distrat, altfel va fi prăpăd în ținutul lui.

Ei nu îi venea nici să mănânce, nici să bea. Pesemne că o fi ceva în toate de se comportă ăștia ca drogații. Râdea în sinea ei la gândul ăsta, dar tot nu se încumeta să mănânce. De alfel, totul era cam neglijent aruncat peste tot, nu o atrăgea nimic. Îi venea să iasă pe stradă să mănânce niște corcodușe din crengile aplecate peste gard și să îi facă și lui un semn să iasă la poartă, să plece undeva, să facă un foc de mare, să stea pe malul apei în liniște, să îi lase singuri pe nebuni.

Părea că el vede modul lor interesat de a se comporta, părea că vede modul cum profitau de toate, dar îi lăsa să se bucure. Parcă închidea voit ochii la nebuniile lor, parcă le dădea de înțeles că știe tot ce gândesc și tot ce fac prin spatele lui, dar era mereu prudent să nu își supere “prietenii”. Poate de frică să nu rămână singur, de frică să nu se termine petrecerea și să rămână în liniște și singurătate, poate toate acestea la un loc și încă multe altele pe care ea nu le înțelegea. Nu înțelegea pentru că prietenia pentru ea nu însemna a profita de slăbiciunile unui om, nu însemna a vorbi în  prezența lui, la adresa lui cu “uite bă și la ăsta….”, nu inseamna a turna în pahar în neștire și a amorți simțurile celor din jur pentru a putea simți iubire și extaz. Nu, prietenia nu era batjocură pentru ea.

Chiar atunci pe loc a decis că va fi îngerul lui păzitor. Îl va scăpa din ghearele lor și îl va proteja o vreme. Pentru că nu poți trata așa un om! Nu ai cum!

I-a adus aminte de tatăl ei. Așa era și el, un om bun, dar foarte slab când venea vorba de băutură și prieteni. De parcă ar fi trebuit să le demonstreze prietenilor că doar așa e bărbat, dacă bea cât mai mult.

De multe ori  nu știm să facem diferența între prietenie și abuz, de multe ori nu știm trăi fără a demonstra ceva altora, de multe ori avem în jurul nostru atâtea resurse, dar nu ne putem bucura de ele dacă nu îi lăsăm pe alții să le spurce.

”Bă Claudiu bă, să nu mori bă, că noi nu mai avem unde să mergem să ne distrăm așa!” – cea mai sinceră replică a “prieteniei” pe care ea a auzit-o vreodată. Viața acestui om nu înseamna nimic pentru ei, nimic altceva decât petreceri, băutură și un izvor nesecat de bani care curg din buzunarele lui. El era pe buza prăpastiei, într-un spital infect, abia se mișca, iar ei îl rugau să nu moară că nu mai au unde să meargă să bea gratis. Dacă în prima zi, la petrecere, ce a văzut acolo nu a șocat-o atât de puternic încât să fugă, ei bine, replica asta a reușit. A reușit să o șocheze și să îi provoace chiar repulsie față de specia umană.

         “De ce accepți asta, nu e nimic logic în acceptarea asta a ta!? De ce ai nevoie de astfel de oameni? Nu e logic!” El i-a răspuns zâmbind: “Lasă, nu ai nevoie de logică. Oamenii iubesc mai mult când nu au logică!”

         Într-o zi i-a zis și prietenei ei: ”Hai să îl ajutăm mai mult, uite cum își bat joc toți, tu ești de 10 ani aici cu ei, cum de ai acceptat asta? Ești profesoară, ești un intelectual, nu vezi ce se petrecere aici?” A primit un răspuns scurt: ”Fată, ești proastă!” Un răspuns de intelectual. Profitor.

        

Autor: Ioana Racolța