Olivia - din Portrete Vesele și Triste

 

Olivia


Când știi că faci bine ceea ce faci și că ești pe drumul bun? Atunci când nu îți pasă de ce spun cei din jur, când nu te interesează meschinăriile lumii, când te concentrezi exclusiv pe binele pe care îl faci, pe tot ce e în interesul binelui pe care îl faci, când îți vine să râzi de superficialitatea minților înguste care cred că tot binele din lume are în spate interese ascunse, interese materiale, sexuale sau de altă natură obscură, dar cu toate acestea tu mergi mai departe cu binele tău și îi lași  în superficialitatea lor. Știi că faci bine când poți să mergi înainte fără să te mai lași manipulat sau influențat de așa zise forțe exterioare, care numai forțe nu sunt. Sunt doar niște slăbiciuni care vor să te facă slab și pe tine.

Ea nu a fost mereu așa. Se descuraja la orice adiere de vorbe, renunța la jumătatea drumului când cei din jur veneau cu sfaturi ”prețioase”, renunța la ea și la credințele ei, plângea, era slabă, nu reușea să se concentreze și să continue chiar dacă era pe drumul cel bun.

Din păcate e nevoie mereu de o lovitură puternică, de o boală, de o depresie, de o pierdere mare ca să poți să schimbi totul. Uneori e un preț prea mare, dar eliberarea aceea, acel sentiment de libertate supremă, când nimeni și nimic nu mai poate să îți dicteze direcția e de aur!

După ce și-a eliberat mintea și viața de tot ce era nociv parcă i se luase un strat de noroi de pe creier, totul era atât de clar și de limpede încât ea își desena traseul zilei de la cap la coadă, previzibil, lin, în curgere. Acum nu mai avea frici, chiar și premonițiile puternice o pregăteau pentru ce va urma fără să o sperie, mergea la sigur, pregătită, cu soluția la îndemână.

Când știi că faci bine ceea ce faci? Atunci când nu trăiești nici prin comparație, nici prin imitație. Atunci când știi că scopul nu e să faci pe plac tuturor. Atunci când nu te stresezi de "ce zice lumea".

Când știi că faci bine ceea ce faci? Atunci când mai rămân in jurul tău doar oamenii care rezonează cu tine, iar lor li se mai adaugă zilnic niște frumoși nebuni necunoscuți, parte din același trib.

Când știi că faci bine ceea  ce faci? Când ești surd la orice descurajări și atitudini negative, când blochezi și  îndepărtezi de la tine orice persoană sau atitudine nocivă exact în momentul în care intuiția îți spune că nu e pentru tine, când nu faci nimic din ceea ce nu simți să faci, doar pentru că "așa e frumos " sau "așa face toată lumea".

Atunci când a descoperit toate acestea, a fost eliberată! Prețul a fost o depresie puternică și atacuri de panică pe care le-a ascuns de toți cei din jur. Nimeni nu a știut prin ce trece. Salvarea a fost însă credința că face bine ceea ce face!

A ales să se arate exact așa cum era, să nu mai audă vocile din jur, să se ocupe de sufletul ei, să aibă curaj să facă lucruri pe care nu le-a făcut până atunci și să fie vulnerabilă. Pentru că a fi vulnerabil este o calitate! Da!  A te arăta lumii așa cum ești, cu tot ceea ce știi să faci e tot o calitate și un curaj frumos.



Când se arată oamenii cu tot ce au? Când nu le mai pasă de gura lumii, când nu au nimic de pierdut, când sunt pe moarte, când oricum într-o zi vor pleca departe de oamenii care îi cunosc acum, când realizează că oricum într-o zi cu toții vom pleca din lumea asta și atunci de ce să nu pleci frumos, lasând în urma ta ceva. Atunci de ce să aștepți să fii pe moarte pentru asta, mai bine să fii pe viață și să ai forță să le faci pe toate. Mereu avem impresia că știm să ne iubim, că ne iubim destul, dar aproape niciodată nu e așa. Aproape întotdeauna ne lăsăm la o parte pentru alte lucruri mai ”importante” sau mai ”urgente”. Nimic mai greșit! Nimic nu este mai important decât momentul de acum. AICI și ACUM!



Autor: Ioana Racolța



Comments

Post a Comment

Popular posts from this blog

Maloni - Din Portrete vesele și triste

Image
  MALONI Locul acela strâmt cu jucării, măști, statuete și cranii aduse din Africa era un fel de colibă întunecată în care bătrânul o trimitea de multe ori să șteargă praful și să adune pânzele de paianjen. Ea își imagina de fiecare dată când intra acolo că acele cranii proveneau de la oamenii pe care bătrânul îi omorâse cât timp a trăit în Africa. Sclavii lui care nu i-au ascultat ordinele, cu siguranță. Asta era în mintea ei. A fost asupritor și nemilos în tinerețe, de fapt la fel cum era acum, pentru că nu îmbătrânise deloc frumos.   Dimpotrivă, se mai și împăuna cu cruzimile lui.  Dar  jucăriile? Probabil erau ale copiilor lui de când erau mici. Era acolo și mult fildeș. Era sigură că omorâse animale. Chiar a povestit odată ce arme mari și moderne avea el în acele vremuri.   Bătrânul avea o privire rece în care nu puteai   citi   nici măcar o urmă de bunătate și de compasiune pentru cei din jur.   Ea își imagina sclavii asudați, munciți și f...
Read more

Uliana - din Portrete vesele și triste

Image
  Umbla vorba prin sat despre ucrainianul care a vrut să moară pentru că descoperise relația amoroasă dintre soția lui și bătrânul lor stăpân portughez. Batrânul avea ceva probleme de comportament, probabil din cauza degradării inevitabile care vine odată cu bătrânețea sau pentru că el încă se credea stăpân de sclavi în Africa. Acolo își trăise toată tinerețea, înconjurat de femei care munceau pentru ei la bucătărie, care le crescuseră copiii, sclavi negri care le lucrau pământul și le făceau toate poftele și ifosele. Ajuns înapoi în Portugalia după niște întâmplări care păreau scene la indigo din filmul Hotel Ruanda, bătrânul și-a păstrat obiceiul de a avea sclavi și acea dorință ca toată lumea să fie la dispoziția lui. Ucrainianca nu a mai putut lucra acolo dupa ce soțul ei a murit în accidentul de motocicletă. Se vorbea prin sat că omul era sub influența alcoolului, băuse înainte ore întregi la birtul satului și avusese viteză cam mare. Satul era mic, era noapte, nu era drum...
Read more

Angela - din Portrete vesele și triste

Image
                         Angela O triste ț e imensă o cuprindea de fiecare dată când trecea pe lângă casele cu ferestre bătute în cuie, sigilate cu placaje, semn că nu mai locuia nimeni acolo. Totul era pustiu, iar ei îi venea să plângă de fiecare dată când vedea pustietatea din jurul ei. De ce pleacă oamenii? De ce își părăsesc și își lasă în paragină casele? În curțile lor continuă să crească plantele perene. Liliacul are flori superbe și parfumate, magnolia înflorește spectaculos, socul râspandește un miros mirific, iarba deja e crescută până la ferestre, dar în interior e miros de pustiu, de tristețe, de putregai. E miros de întuneric și de părăsire. Casele plâng sub povara prafului și uitării așternute peste ele. Cândva în acele case era viață, chiot de copii, muzică, înjurături, blesteme, amoruri pasionale, râs sau plâns, bucurie sau tristețe, dar era viață, era vorbă, era vers, era cânt....
Read more