Andrei - din Portrete vesele și triste

 ANDREI

Nu era deloc un bărbat frumos, deosebit de atrăgător sau genul “macho” după care mor toate fetele. Era chiar mic de statură, corpul trăda că făcuse sport în tinerețe, mai avea niște mușchi conturați pe ici-colo. Se prezenta peste tot ca un “tânăr” de 35 deși avea cam 55 de ani.Un pic frustrat din cauza înălțimii și a vârstei. Avea două trăsături vizibile, ușor sesizabile, care făceau să îi cadă în plasă fetele tinere și naive: niște ochi albaștri care te hipnotizau instantaneu și o voce care te topea. Însă  nu doar vocea, mai avea și cuvintele la el. Mereu. Vorbea ca din cărți, te răsucea pe toate părțile încât din două vorbe uitai cum te cheamă și cu cine ești. Da, cam așa a uitat și ea cu cine era, pentru că  venise la întalnire cu el, cu iubitul ei, dar a rămas cu gândul la Andrei.

S-au întâlnit la o cină, într-un oraș de munte, în concediu. Andrei era prietenul cel mai bun al iubitului ei, au fost pe multe fronturi împreună, prieteni la cataramă. Toată seara ea s-a uitat doar la Andrei, îl urmărea fascinată, îi admira gesturile elegante, ochii, îi sorbea cuvintele. Nu părea să fi observat cineva, toți erau absorbiți de el și de conversație. Ea era destul de ștearsă pe atunci sau cel puțin așa credea despre ea. Andrei era și el cu iubita. O tinerică blondă, plăpândă, care zâmbea tâmp și părea foarte sfioasă. Asta până când s-a urcat Andrei în tren și s-a apropiat de el zicând: “Hai pisi, lasă-mi și mie niște bani.”  Ups! Au auzit toți, dar probabil o ardea tare nevoia. Ori nu era atât de sfioasă precum părea. Andrei a părut puțin încurcat dar a scos o bancnotă de 500 de lei și i-a dat-o în grabă pentru că trebuia să urce în tren. Iubita lui a plecat și ea. Tot în grabă.

Andrei a scos capul pe geam. Ea se uita fix în ochii lui. Părea că nu o observă. A mai schimbat două vorbe cu prietenul lui și dus a fost. Iubita lui nu a rămas să îi trimită bezele și fluturări de batistă, dar ei îi venea să îl strângă în brațe și să îi spună să rămână, deși atunci  l-a văzut pentru prima dată în viața ei. Era o fascinație absolută, inexplicabilă pentru ea, dar nu își putea dezlipi privirea de la el.

În ziua aceea a făcut primul lucru urât din viața ei. Avea să îi fie rușine după. Era foarte cuminte și fidelă de felul ei, dar atunci o apucaseră toate nebuniile. Dupa ce s-au cazat la hotel și iubitul ei a adormit, i-a căutat în agenda telefonului și a luat numărul lui Andrei. În acea noapte nu a dormit, era cu gândul la el și la ce îi va spune.

Au trecut vreo 5 luni până când și-a făcut curaj. Era la birou, era liniște, era început de week-end, a pus mâna pe telefon și l-a sunat. I-a zis: “Uite, am treabă la tine în oraș în week-end-ul următor și aș vrea să ne vedem la o cafea. “ Andrei și-a dat seama despre ce e vorba. I-a zis: “Vin eu după  tine și mergem împreună.“ Se întreba acum dacă el știa de atunci, de când ea se uita fascinată la el, dar oricum nu mai conta. Era topită și acum, se vedea cu ochiul liber. A trădat flagrant dar era prea îndrăgostită să aibă vreo remușcare. Nici el nu părea să fie deranjat.

Nu îi plăcea cum Andrei îi studia fiecare porțiune din corp, cum îi spunea că trebuie să își subțieze gleznele, că trebuie să slăbească sau că are șolduri prea late, dar era ceva ce ei îi plăcea în jocul ăsta. Nu a avut parte de așa ceva înainte, era o dominație pe care o putea accepta. Era un vis să fie cu el. Era o oiță în cușca leului. El era leul care făcea jocul interesant.

 Îi plăcea joaca asta, era excitant. Atât de excitant încât și-a lăsat locul de muncă, iubitul, orașul în care trăia, tot. Și s-a mutat în orașul lui. Aici a început coșmarul. El nu era pregătit pentru asta și nu credea că ea vorbea serios cu mutatul.   L-a asigurat că vor sta separați și că se va întreține singură. S-a gândit că era doar speriat și are nevoie de timp. A fost totuși galant și a ajutat-o să își găsească o chirie decentă. Ea și-a găsit și de lucru între timp și trăia o frumoasă iluzie. O vreme chiar s-au văzut des, la el sau la ea, o vreme chiar era îndrăgostit și făceau  lucruri  împreună ca un cuplu, ieșeau la film, ieșeau împreună ca doi îndrăgostiți adevărați, el închiria un restaurant întreg doar pentru ei doi și o vrăjea cu gesturi din astea care pentru o fată tânără de provincie erau gesturile supreme pe care cineva le putea face pentru ea.

Apoi s-a întâmplat ceva care a întors lumea ei pe dos și a rupt toată vraja. Aproape brusc Andrei a avut un moment de sinceritate. De parcă își recăpătase memoria dupa o lungă amnezie. I-a zis că are un copil și o soție în alt oraș, că merge să îi vadă aproape  în fiecare final de săptămână și că se vor vedea în fiecare duminică seara când el revenea de acolo. Așadar avea un oraș unde locuia și lucra, un alt oraș în care avea soție și copil, casa, poate încă o amantă. Apoi o avea și pe ea, o prostuță din provincie, o copilă care spera că omul ăsta o va lua de soție, vor avea copii și vor trăi fericiți.

Nu s-a supărat, ea nu s-a supărat nici de data asta, doar aștepta duminica într-o liniște absolută, se cocoța în  mijlocul patului, îmbrăcată, mereu în alertă, așteptând  să sune telefonul ca să îi spună că a ajuns și că se văd la el sau la  ea. De cele mai multe ori o suna și ii spunea că a coborât din tren, apoi o ruga să nu se supere pentru că e foarte obosit și nu se pot  vedea. Când se făcea târziu și nu mai  suna deloc, își făcea curaj și îl suna ea. Textul era același, scuza că era obosit. Miza pe faptul că ea era o fată bună care îi respecta intimitatea și nu va apărea la ușa lui, nici nu îl va suna când e cu familia. Desigur, nici nu a făcut-o niciodată. Accepta firmituri și suferea în tăcere.

Au început să se vadă tot mai rar, cam o dată la două săptămâni sau chiar mai rar.  Într-o zi nu a mai rezistat și după ora de amor i-a oferit un moment amar. I-a spus simplu: “Să știi că eu voi pleca, departe de aici.” Îl iubea ca o nebună, dar nu mai suporta așteptările și programările, nu mai suporta zilele și nopțile în singurătate visând frumos și hrănindu-se cu vise și iluzii. Ajunsese să meargă la birou cu ochii injectați de nesomn și de plâns. Nu credea că va avea vreodată curaj, nici nu știa de unde își adunase atunci tot acel curaj, să îi spună și să îl părăsească.  Nu a luat-o în serios nici atunci, la fel ca atunci când s-a mutat pentru el. Dar ea a făcut-o! Într-o zi a plecat, departe de el. Oița își câștigase libertatea.

A început să o caute după, să îi spună că el o iubea, că îi părea rău că a fost atât de egoist, dar nu și-a dat seama cât de mult îi lipsea decât atunci când  a pierdut-o de tot. Era prea târziu însă, ea era deja trezită din visul imposibil. El și-a pierdut jucăria, ea a pierdut doi ani din viață, a devenit mai înțeleaptă poate, dar și mai insensibilă. Totul se plătește. Și naivitatea, și trădarea, absolut totul!

 

Autor: Ioana Racolța