Andrei - din Portrete vesele și triste
ANDREI
Nu era deloc un bărbat frumos, deosebit de atrăgător sau genul “macho”
după care mor toate fetele. Era chiar mic de statură, corpul trăda că făcuse
sport în tinerețe, mai avea niște mușchi conturați pe ici-colo. Se prezenta
peste tot ca un “tânăr” de 35 deși avea cam 55 de ani.Un pic frustrat din cauza
înălțimii și a vârstei. Avea două trăsături vizibile, ușor sesizabile, care
făceau să îi cadă în plasă fetele tinere și naive: niște ochi albaștri care te
hipnotizau instantaneu și o voce care te topea. Însă nu doar vocea, mai avea și cuvintele la el.
Mereu. Vorbea ca din cărți, te răsucea pe toate părțile încât din două vorbe
uitai cum te cheamă și cu cine ești. Da, cam așa a uitat și ea cu cine era,
pentru că venise la întalnire cu el, cu iubitul ei, dar a rămas cu gândul la
Andrei.
S-au întâlnit la o cină, într-un oraș de munte, în concediu. Andrei era
prietenul cel mai bun al iubitului ei, au fost pe multe fronturi împreună,
prieteni la cataramă. Toată seara ea s-a uitat doar la Andrei, îl urmărea
fascinată, îi admira gesturile elegante, ochii, îi sorbea cuvintele. Nu părea
să fi observat cineva, toți erau absorbiți de el și de conversație. Ea era
destul de ștearsă pe atunci sau cel puțin așa credea despre ea. Andrei era și
el cu iubita. O tinerică blondă, plăpândă, care zâmbea tâmp și părea foarte
sfioasă. Asta până când s-a urcat Andrei în tren și s-a apropiat de el zicând:
“Hai pisi, lasă-mi și mie niște bani.” Ups! Au auzit toți, dar probabil o ardea tare
nevoia. Ori nu era atât de sfioasă precum părea. Andrei a părut puțin încurcat
dar a scos o bancnotă de 500 de lei și i-a dat-o în grabă pentru că trebuia să
urce în tren. Iubita lui a plecat și ea. Tot în grabă.
Andrei a scos capul pe geam. Ea se uita fix în ochii lui. Părea că nu o
observă. A mai schimbat două vorbe cu prietenul lui și dus a fost. Iubita lui
nu a rămas să îi trimită bezele și fluturări de batistă, dar ei îi venea să îl
strângă în brațe și să îi spună să rămână, deși atunci l-a văzut pentru prima
dată în viața ei. Era o fascinație absolută, inexplicabilă pentru ea, dar nu
își putea dezlipi privirea de la el.
În ziua aceea a făcut primul lucru urât din viața ei. Avea să îi fie
rușine după. Era foarte cuminte și fidelă de felul ei, dar atunci o apucaseră
toate nebuniile. Dupa ce s-au cazat la hotel și iubitul ei a adormit, i-a
căutat în agenda telefonului și a luat numărul lui Andrei. În acea noapte nu a
dormit, era cu gândul la el și la ce îi va spune.
Au trecut vreo 5 luni până când și-a făcut curaj. Era la birou, era
liniște, era început de week-end, a pus mâna pe telefon și l-a sunat. I-a zis:
“Uite, am treabă la tine în oraș în week-end-ul următor și aș vrea să ne vedem
la o cafea. “ Andrei și-a dat seama despre ce e vorba. I-a zis: “Vin eu
după tine și mergem împreună.“ Se
întreba acum dacă el știa de atunci, de când ea se uita fascinată la el, dar
oricum nu mai conta. Era topită și acum, se vedea cu ochiul liber. A trădat
flagrant dar era prea îndrăgostită să aibă vreo remușcare. Nici el nu părea să
fie deranjat.
Nu îi plăcea cum Andrei îi studia fiecare porțiune din corp, cum îi
spunea că trebuie să își subțieze gleznele, că trebuie să slăbească sau că are
șolduri prea late, dar era ceva ce ei îi plăcea în jocul ăsta. Nu a avut parte
de așa ceva înainte, era o dominație pe care o putea accepta. Era un vis să fie
cu el. Era o oiță în cușca leului. El era leul care făcea jocul interesant.
Îi plăcea joaca asta, era excitant.
Atât de excitant încât și-a lăsat locul de muncă, iubitul, orașul în care trăia,
tot. Și s-a mutat în orașul lui. Aici a început coșmarul. El nu era pregătit
pentru asta și nu credea că ea vorbea serios cu mutatul. L-a asigurat că vor sta separați și că se va
întreține singură. S-a gândit că era doar speriat și are nevoie de timp. A fost
totuși galant și a ajutat-o să își găsească o chirie decentă. Ea și-a găsit și
de lucru între timp și trăia o frumoasă iluzie. O vreme chiar s-au
văzut des, la el sau la ea, o vreme chiar era îndrăgostit și făceau lucruri
împreună ca un cuplu, ieșeau la film, ieșeau împreună ca doi îndrăgostiți
adevărați, el închiria un restaurant întreg doar pentru ei doi și o vrăjea cu
gesturi din astea care pentru o fată tânără de provincie erau gesturile supreme
pe care cineva le putea face pentru ea.
Apoi s-a întâmplat ceva care a întors lumea ei pe dos și a rupt toată
vraja. Aproape brusc Andrei a avut un moment de sinceritate. De parcă își
recăpătase memoria dupa o lungă amnezie. I-a zis că are un copil și o soție în
alt oraș, că merge să îi vadă aproape în
fiecare final de săptămână și că se vor vedea în fiecare duminică seara când el
revenea de acolo. Așadar avea un oraș unde locuia și lucra, un alt oraș în care
avea soție și copil, casa, poate încă o amantă. Apoi o avea și pe ea, o
prostuță din provincie, o copilă care spera că omul ăsta o va lua de soție, vor
avea copii și vor trăi fericiți.
Nu s-a supărat, ea nu s-a supărat nici de data asta, doar aștepta
duminica într-o liniște absolută, se cocoța în
mijlocul patului, îmbrăcată, mereu în alertă, așteptând să sune telefonul ca să îi spună că a ajuns
și că se văd la el sau la ea. De cele
mai multe ori o suna și ii spunea că a coborât din tren, apoi o ruga să nu se
supere pentru că e foarte obosit și nu se pot
vedea. Când se făcea târziu și nu mai suna deloc, își făcea curaj și îl suna ea.
Textul era același, scuza că era obosit. Miza pe faptul că ea era o fată bună
care îi respecta intimitatea și nu va apărea la ușa lui, nici nu îl va suna când
e cu familia. Desigur, nici nu a făcut-o niciodată. Accepta firmituri și
suferea în tăcere.
Au început să se vadă tot mai rar, cam o dată la două săptămâni sau chiar mai
rar. Într-o zi nu a mai rezistat și după ora de amor i-a oferit un moment amar.
I-a spus simplu: “Să știi că eu voi pleca, departe de aici.” Îl iubea ca o
nebună, dar nu mai suporta așteptările și programările, nu mai suporta zilele
și nopțile în singurătate visând frumos și hrănindu-se cu vise și iluzii. Ajunsese
să meargă la birou cu ochii injectați de nesomn și de plâns. Nu credea că va
avea vreodată curaj, nici nu știa de unde își adunase atunci tot acel curaj, să
îi spună și să îl părăsească. Nu a luat-o
în serios nici atunci, la fel ca atunci când s-a mutat pentru el. Dar ea a
făcut-o! Într-o zi a plecat, departe de el. Oița își câștigase libertatea.
A început să o caute după, să îi spună că el o iubea, că îi părea rău că
a fost atât de egoist, dar nu și-a dat seama cât de mult îi lipsea decât atunci
când a pierdut-o de tot. Era prea târziu
însă, ea era deja trezită din visul imposibil. El și-a pierdut jucăria, ea a pierdut
doi ani din viață, a devenit mai înțeleaptă poate, dar și mai insensibilă.
Totul se plătește. Și naivitatea, și trădarea, absolut totul!
Daca iti place ce citesti, poti sustine in continuare pagina mea aici, urmand linkul de mai jos si cumparandu-mi o cafea virtuala. Multumesc :) https://www.buymeacoffee.com/portrete
ReplyDelete