Portrete, călătorii, fotografii, visare

  MALONI Locul acela strâmt cu jucării, măști, statuete și cranii aduse din Africa era un fel de colibă întunecată în care bătrânul o trimitea de multe ori să șteargă praful și să adune pânzele de paianjen. Ea își imagina de fiecare dată când intra acolo că acele cranii proveneau de la oamenii pe care bătrânul îi omorâse cât timp a trăit în Africa. Sclavii lui care nu i-au ascultat ordinele, cu siguranță. Asta era în mintea ei. A fost asupritor și nemilos în tinerețe, de fapt la fel cum era acum, pentru că nu îmbătrânise deloc frumos.   Dimpotrivă, se mai și împăuna cu cruzimile lui.  Dar  jucăriile? Probabil erau ale copiilor lui de când erau mici. Era acolo și mult fildeș. Era sigură că omorâse animale. Chiar a povestit odată ce arme mari și moderne avea el în acele vremuri.   Bătrânul avea o privire rece în care nu puteai   citi   nici măcar o urmă de bunătate și de compasiune pentru cei din jur.   Ea își imagina sclavii asudați, munciți și f...

 ANDREI Nu era deloc un bărbat frumos, deosebit de atrăgător sau genul “macho” după care mor toate fetele. Era chiar mic de statură, corpul trăda că făcuse sport în tinerețe, mai avea niște mușchi conturați pe ici-colo. Se prezenta peste tot ca un “tânăr” de 35 deși avea cam 55 de ani.Un pic frustrat din cauza înălțimii și a vârstei. Avea două trăsături vizibile, ușor sesizabile, care făceau să îi cadă în plasă fetele tinere și naive: niște ochi albaștri care te hipnotizau instantaneu și o voce care te topea. Însă   nu doar vocea, mai avea și cuvintele la el. Mereu. Vorbea ca din cărți, te răsucea pe toate părțile încât din două vorbe uitai cum te cheamă și cu cine ești. Da, cam așa a uitat și ea cu cine era, pentru că  venise la întalnire cu el, cu iubitul ei, dar a rămas cu gândul la Andrei. S-au întâlnit la o cină, într-un oraș de munte, în concediu. Andrei era prietenul cel mai bun al iubitului ei, au fost pe multe fronturi împreună, prieteni la cataramă. Toată sear...

                      CASA DE NEBUNI Într-o noapte a început să vorbească singur. A deschis geamul și vorbea. Vorbea cu un prieten imaginar care era agățat în copacul din fața geamului. Striga la el să coboare. Fata   lui auzea din pat și tremura de spaimă. Și-a dat seama că ceva nu era în regulă cu tatăl ei. A așteptat ca mama ei să aibă o reacție, să-i vorbească, să îl convingă să se liniștească și să se culce. Tremura toată de frică, dar și de mila lui.   Își iubea mult tatăl și nu putea concepe că tatăl ei era bolnav. A durat cam o oră până s-a liniștit să meargă la culcare și a adormit toată casa. A doua zi au hotărât să îl ducă la medic. Nu era deloc optimist rezultatul. Au hotărât să îl închidă. Direct într-un spital de boli psihice. Toată viața și-a reproșat că nu a făcut ceva să îi oprească. De ce trebuia ca tatăl ei să ajungă tocmai acolo?! A trecut cam o săptămână, timp în care doar mama ei m...