Portrete, călătorii, fotografii, visare

                 ALICIA “Pentru ce ne pregătim, mami?” a întrebat fetița, cu ochii mari, mirați, văzând decorațiunile, mâncarea pe foc, lumânările arzând pe masă și ouăle proaspăt vopsite. ”Pentru Noaptea de Înviere.” i-a răspuns mama ei. ”Oooo, ce minunat! În noaptea asta îl vedem pe bunicu’!” ”Cum așa, de ce spui asta?” ”Păi... nu bunicu’ învie? Nu pentru el ne pregătim?” ”Nu scumpa mea, e învierea lui Isus, e Paștele.” Pe chipul micuței se putea citi dezamăgire, mirare, confuzie. ”Și atunci, când îi vine rândul bunicului meu să învie?” Toți și-ar fi dorit ca el să fie din nou printre ei - viu, glumeț, iubitor. Alicia doar exprimase ceea ce ei toți, adulții nu ar fi avut curaj să facă, ceea ce simțeau de fapt cu toții dar nu știau cum să exprime. Copilul ăsta le dădea lecții de iubire și de înțelepciune în fiecare zi. Toți au amuțit la cuvintele ei, le-au dat lacrimile și s-a așternut tăcerea. „Mami, de ce plângi?” ...