Janis - din Portrete vesele și triste
JANIS
El era o enciclopedie. Putea vorbi ore în șir despre muzică, despre
trupe și cântăreți, cu date exacte, cu ani, cu lansări, cu nume de albume, cu
detalii picante din concerte. Ea îl urmărea fascinată și îi sorbea fiecare
cuvânt. De la el a aflat prima dată și despre
Janis Joplin. Vorbea despre ea ca și cum i-ar fi fost iubită. O venera. Repeta
discul ei la nesfârșit, explica fiecare inflexiune din vocea ei. De fapt așa
vorbea și despre Deep Purple, despre Pink Floyd sau despre cei mai excentrici
cântăreți. Pentru că lui îi plăceau excentricii și vorbea despre ei de parcă ar
fi fost acolo cu ei în turneu.
Ea s-a îndrăgostit de Janis Joplin pentru că îl iubea pe el. Era nebună
dupa el deși nu o arăta. Așa era felul ei, mai cuminte și mai rezervată. Dar
omul ăsta putea să facă și un fir de iarbă să se îndrăgostească. Pentru că avea
o minte sclipitoare, iar ei îi plăceau la nebunie bărbații inteligenți.
Întotdeauna îi zicea că o conversație cu un om inteligent e mai tare decat
sexul. El zâmbea pentru că știa că despre el era vorba, apoi o săruta și
ajungeau în pat. Era un vrăjitor și acolo. Era prea perfect, totul părea
impecabil la el. Cel puțin în mintea ei. Ea îl urmărea cu coada ochiului
dimineața când ieșea de la duș în timp ce el se răsfăța cu puțină cremă de corp
cu o grijă deosebită pentru fiecare centimetru. Adonis ar fi fost invidios.
Apoi parfumul….
Erau câteva sunete și câteva mirosuri care îi vor aminti mereu de el.
Una era muzica lui Janis și al doilea era mirosul de tămâie. Da, avea doar
parfumuri interesante, iar unul dintre ele era un parfum cu miros de tămâie. Îi
plăcea când deschidea parfumul si ea făcea ochii mari, admirativ, pentru un
bărbat cu astfel de gusturi și cu așa un curaj. Tămâia, în capul ei, până
atunci era ceva legat de biserică, dar
ei îi amintește acum de un bărbat fascinant. Mintea umană face niște conexiuni
nebănuite, iar în cazul ei mirosurile și sunetele au fost întotdeauna punți cu trecutul.
Când s-au despărțit a vrut să aibă ceva de la el fără ca el să știe. Sau
poate că a vrut să îl facă să sufere cum a suferit și ea din cauza lui, așa că
i-a luat din casă cd-ul acela unic și neprețuit cu Janis Joplin. Când i se
făcea dor îl punea pe repeat.
Autor: Ioana Racolța
https://www.buymeacoffee.com/portrete Dacă ți-a plăcut ce ai citit, poți să îmi cumperi o cafea prin link-ul de mai sus :) Te invit să citești și celelalte povești din serie, dacă nu ai făcut-o până acum. Mulțumesc!
ReplyDeletehttps://www.buymeacoffee.com/portrete